Ma gandeam odata sa nu-mi incetez analiza personala asupra lumii.Nu vroiam sa o afle nimeni. Era a mea. Doar a mea. Eram egoista si paranoica, atat de pierduta incat nici nu te-am observat ca visezi. Si stateai si fumai intr-un colt departe.Erai singur si nu te uitai in nicio directie.Priveai in gol, ratacindu-ti sleita privire .Ma gandeam iar. Dar mi-am zis ca, de cum intru pe portile scolii incetez si revin la realitate. Am prelungit momentul pana la intrarea in cladire. Apoi pana la intrarea in clasa .Si nici la inceperea orelor nu mi-am revenit total.
Eram buimaca si gaseam o sursa de inspiratie in fiecare frunza din grozavii castani ai liceului nostru. Atmosfera era nici 1% din inspiratia mea. Inspiratia mea era acel fir de om din spatele firului de fum invizibil. Am inspiratie ptr ca visez. Visez, si nu vreau. Vreau o realitate. Doar una si doar acum. Sunt unidoritoare si nerabdatoare, asa de entuziasmata incat nu pot sa visez. Sau as putea. Dar m-ai lasa?